Panasonic aduce plasmele HD în teritoriul 3D
Panasonic anunță că, începând cu 23 aprilie, vor putea fi cumpărate două modele de plasme full HD cu posibilitatea redării 3D. Cine dispune de aproape 6.000 de dolari pentru modelul P54VT2 de 54 inch (137 cm) sau măcar de 4.800 de dolari pentru P50VT2 de 50 inch (127 cm) se va putea bucura de o experiență multimedia nemaiîntâlnită, după spusele celor de la Panasonic.
Poate vă întrebați ce veți primi în schimbul acestor sume relativ amețitoare… Păi în primul rând ar fi un negru intens, care asigură un contrast de 5.000.000 la 1, o multitudine de conexiuni începând cu patru mufe HDMI și, bineînţeles, o pereche de ochelari speciali pentru vizionarea 3D.
Dacă investiția merită sau nu, rămâne să hotărască fiecare dintre voi, dar cred că este doar o problemă de timp până când vom purta cu toții ochelari și fără să avem probleme cu vederea….
Sursa: Engadget